Cabinet Individual de Psihologie Neamț Laura Cristina

Program
Luni-Vineri: 09:00-19:00

Date de contact
Tel. 0757 837 694
E-mail: neamt.laura@yahoo.com
Servicii: psihologie clinică, psihoterapie, psihologia muncii;

Psihologie clinică:

Psihologia clinică studiază și intervine asupra factorilor psihologici cu relevanță pentru stările de sănătate și de boală.

-psihodiagnostic și evaluare clinică:

*evaluare subiectiv-emoțională;

*evaluare cognitivă;

*evaluare comportamentală;

*evaluarea simplă a personalității și a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;

*evaluare psihologică asociată activităților cu cupluri sau familii (sau altor grupuri);

*evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;

*evaluarea dezvoltării psihologice.

-intervenție/asistență/consultanță psihologică:

*educație pentru sănătate, promovarea sănătății și a unui stil de viață sănătos;

*consiliere și terapie suportivă;

*optimizare și dezvoltare personală, autocunoaștere.

Psihoterapie

Psihoterapia constă în intervenția psihologică realizată în mod științific și în spirit umanist, în scopul promovării sănătății, optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale, în scopul modificării factorilor psihologici implicați în tulburările psihice, psiho-somatice și în tulburările somatice, precum și în situații de urgență și risc.

Componentele procesului psihoterapeutic sunt:

*psihodiagnostic și evaluare clinică;

*conceptualizare clinică;

*relație psihoterapeutică

*intervenții psihologice individuale și de grup;

*evaluarea procesului de psihoterapie și a rezultatelor acestuia.

Psihologia muncii și industrial organizațională:

evaluare psihologică și emitere de aviz psihologic

Legislaţia actuală impune ca angajarea, menţinerea în funcţie, reluarea sau schimbarea activităţii de bază a unui salariat, promovarea acestuia, indiferent de pregătire şi vârstă, să se facă, numai după ce, în prealabil, a efectuat un control medical şi o verificare a aptitudinilor psiho-profesionale (H.G. 355 din 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, H.G. 1169 din 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. 355 din 2007, precum şi Legea 319 din 2006, Legea privind securitatea şi sănătatea în muncă).

Serviciile de psihologia muncii completează investigaţiile medicale solicitate de medicul de medicina muncii pentru întocmirea fişei de aptitudini pentru fiecare dintre angajaţii companiei dumneavoastră.

Astfel, vă stău la dispoziţie cu următoarele tipuri de evaluări psihologice:

Evaluarea psihologică la angajare
face parte din procesul de selecţie, desfăşurat după recrutare, şi are rolul de a evidenţia dacă un candidat are într-adevăr abilităţile, aptitudinile şi atitudinea potrivită astfel încât să poată îndeplini cu succes cerinţele locului de muncă specificate în fişa postului.
Pentru parcurgerea ei nu trebuie să existe o reglementare legală expresă, deoarece orice angajator îşi doreşte angajaţi capabili să aducă plus valoare companiei sale.

Trebuie totuşi specificat faptul că pentru anumite meserii şi profesii, acest tip de evaluare este obligatoriu, menţionăm aici:

  • personal cu funcţie de decizie (funcţionar public cu atribuţii de interpretare şi aplicare a legilor în vigoare);
  • cadre didactice;
  • personal sanitar superior, mediu şi personal educativ;
  • muncă la înălţime;
  • muncă în condiţii de zgomot;
  • muncă în condiţii de izolare;
  • lucru în tura de noapte;
  • muncă în câmpuri electrice;
  • muncă în câmpuri electromagnetice;
  • manipulare de substanţe toxice şi stupefiante;
  • muncă în mediu subteran;

şi de asemeni:

  • cetăţenii străini care lucrează pe teritoriul României;
  • angajaţii care conduc autovehicule de serviciu sau personale în interesul firmei şi în timpul orelor de serviciu sau se deplasează cu acestea între locul de muncă şi domiciliu.
  • Evaluarea psihologică periodică este importantă pentru o organizaţie care-şi doreşte ca rezultatele sale să fie continuu optimizate.
  • Evaluările psiho-aptitudinale periodice se pot realiza la diferite intervale de timp: bianual, anual, la interval de doi sau trei ani în funcţie de cerinţele locului de muncă
  • Evaluarea psihologică la schimbarea funcţiei este şi ea o parte componentă a selecţiei profesionale ce urmează procesului de recrutare internă desfăşurat de către departamentul de resurse umane a unei companii.
  • Evaluarea psihologică pentru promovare profesională este o etapă importantă în procesul de creştere în carieră a unui angajat.
  • Evaluarea psihologică la reluarea activităţi se realizează după un concediu medical prelungit sau după unul de maternitate/paternitate.
  • marți, 8 noiembrie 2016

    Pentru o familie fericită citiți acest articol!





    Construirea interacțiunilor pozitive prin intermediul jocului și atitudinii pozitive în familie



               Ne întrebăm oare cum să facem toate acestea? Aveți aici una dintre miliardele de rețete! Începem prin a introduce unele momente dedicate distracției și  jocului și așa vom reuși să creștem numărul de interacțiuni pozitive între părinte și copil (jocuri comune, remi, monopoly, cărți, jocuri cu mingea, realizăm echipe) putem să realizăm echipe și atunci când facem curățenie și să ne jucăm (Tata aspiră, mama șterge praful, Alex împătură șosetele, Maria le așează în sertar). Când mergeți la cumpărături, nu preluați o atitudine sobră, fiți joviali, în orice activitate, asta aduce atmosfera pozitivă în familie!

                Nu adresați copilului întrebări închise când este nervos, supărat, retras, nu încercați să fiți Autoritar/Șef atunci când vorbiți cu el, povestiți dintr-o postură de la egal la egal, așezați-vă la nivelului lui, priviți copilul în ochii, încurajați-l să se deschidă să vă spună ce îl macină, (eventual îi împărtășiți și dumneavoastră un secret/o îngrijorare) se va diminua probabilitatea de apariție a comportamentului opozant al copilului și se va apropia mult de dumneavoastră, iar o relație caldă din punct de vedere afectiv este cheia succesului pentru rezultate deosebite pe toate planurile.

    Lăsați copilul să aibă momente în care are voie să se joace așa cum își dorește fără să-l îngrădiți într-o formă sau alta.

    Mama și Tata

                Comportamente și cuvinte de recompensare atunci când mama și tata realizează lucruri ex: dacă am făcut o prăjitură bună (ex: voau, ce bună e, ce bine mă pricep la prăjituri!), dacă ați reușit să faceți toate lucrurile care vi le-ați propus într-o zi, la sfârșitul zilei exclamați (ex: Ce harnică sunt, uite câte am reușit azi dacă mi-am respectat planul!) și atunci când nu reușim și nu ne iese ce ne-am propus nu ne plângem prin atitudine negativă față de propria persoană (ex: nu mi-a ieșit rețeta, nu sunt bună de nimic/ ex: varianta sănătoasă: nu mi-a ieșit rețeta cred că am uitat să pun praf de copt data viitoare am să încerc să nu uit!).

                Dacă tata a avut o zi de succes la muncă împărtășiți cu copiii emoțiile pozitive succesul, nu doar greutățile întâmpinate, sacrificiile făcute, compromisurile, pentru a învăța că există și succese, și recompense de la viață, nu doar greutăți! Exclamați, entuziasmul cât de bine și frumos a fost azi! ,,Am reușit să schimb singur roțile la mașină, ce bun sunt că mi-a ieșit planul așa cum mi-am propus! ,,Construiți încredere!

    Dacă Alex face tema singur la matematică, chiar dacă a stat mai mult pe exerciții și a fost necesar să îi amintiți că are teme, că trebuie să fie atent când își face temele, la sfârșit este necesar să–l felicitați (Bravo! ai muncit mult, te-ai străduit, indiferent care este rezultatul final, nu contează atât de mult notele, rezultatul final cât drumul parcurs până a obținut rezultatul/ munca, strădania, interesul acordat, implicarea).

    Concurența, posesivitatea și autoritatea

                În familie toți sunt egali, familia este o echipă care merge în aceiași direcție, nu creați concurență și diferențe între dumneavoastră ca și cuplu, nu există unul mai bun și altul mai puțin bun, nu există un șef sau un cap al familiei, suntem egali dar cu atribuții uneori diferite, chiar dacă unul este la muncă, altul acasă, munca fiecăruia trebuie apreciată, recunoscută, valorizată! Dacă realizați aceste lucruri copiii vor învăța să perceapă la fel! Construiți egalitate și atitudine pozitivă!

                 Ex: în unele școli sunt educați pe un sistem de concurențe și atunci învață să concureze și cu frați, surori, ceea ce duce la gelozie, comportamente negative, conflicte și atitudine negativă și neproductivă. Este recomandat să evitați aceste tipuri de abordări.

    Atitudine pozitivă în casă !

                Realizați ședințe de familie (Cercul cu indieni!) în care discutăm ce-am făcut peste zi, ce ne-a stresat ziua care a trecut, ce ne stresează ziua care urmează, nu trebuie să povestim mult, 10-20 de minute, nu trebuie să dam sfaturi ce este bine să facă, NU CRITICĂM, NU JUDECĂM, NU RIDICĂM VOCEA, doar ASCULTĂM ACTIV ȘI IMPLICAT, trebuie doar să ascultăm  gândurile, grijile, celuilalt membru!) această strategie este benefică și cuplului!

                În casă în mediul familial, în preajma copiilor este recomandat să nu folosiți expresii precum: NU SUNT BUN DE NIMIC! CE PROST SUNT! NU ÎMI IESE NIMIC! NU ȘTIU SĂ FAC NIMIC! MĂ DUC ÎN LUME! NU MĂ MAI SUPORT! MĂ URĂSC!

    La fel și în cazul în care greșim, nu este recomandat să ne panicăm și enervăm, avem răbdare cu noi! ex: dacă sparg un borcan, un pahar, nu sărim cu exclamații precum vezi dacă nu ești atent uite ce ai făcut! mereu faci prostii (generalizarea nu este benefică)/ varianta pozitivă, ex: Uite ce s-a întâmplat, ești ok? te-ai speriat? te-ai tăiat? hai să te ajut să strângem cioburile, se mai întâmplă când ne grăbim sau când suntem stresați să scăpăm lucruri! dar nu este grav, catastrofal! Nu faceți problemele mai mari decât sunt, nu le EXTRAPOLAȚI, EXAGERAȚI! Toate problemele sunt rezolvabile și putem învăța din ele, într-un fel sau altul.

                Copilul lucrează cu materialul pe care părinții și cei din jur îl generează, emoțiile se învață (învățare vicariantă), fricile se învață, dacă acasă ne străduim să generăm informații POZITIVE copilul absoarbe informația pozitivă și v-a fi fericit!




                IMPORTANT! Fiți părinți fericiți, un cuplu fericit și copiii vor învăța să fie fericiți! Vor fi modelați să fie fericiți! Copilul este foarte inteligent, foarte matur și înțelege tot ce se întâmplă în jur, nu creați confuzii, împărtășiți cu el informații sincere, și îi veți construi încrederea în sine și în cei din jur, respectul, atitudinea pozitivă față de lupta cu viața și putere de a trece cu brio peste orice obstacol.


                Încercați să descoperiți calitățile, abilitățile, pasiunile, lucrurile care și le dorește și lăsați copilul să facă ceea ce el simte că îi face placere, nu ceea ce dumneavoastră vă doriți să-i placă! Acest lucru îl modelați prin faptul că și dumneavoastră ca părinte, nu vă neglijați pasiunile!

    Oferiți copilului posibilitatea de a alege, și atunci când alege încurajați alegerea făcută indiferent care este ea, acest lucru îi v-a crește încredere în sine, în propriile decizii și în abilitățile sale!



    MULT SUCCES DRAGI PĂRINȚI!




    marți, 9 august 2016

    Ce înseamnă psihoterapie cognitiv-comportamentală?




                                          Ce înseamnă psihoterapia cognitiv-comportamentală?



    O descriere generală:
    Terapia cognitiv‑comportamentală este o formă de psihoterapie de durată relativ scurtă, eficientă în intervenţia diverselor probleme psihice cum ar fi: depresia, anxietatea, furia, problemele de cuplu, fricile şi abuzul/dependenţa de substanţe. Terapia se focalizează pe modul în care dumneavoastră ca pacient gândiţi (cogniţiile), vă comportaţi şi comunicaţi azi (în momentul evaluării) şi mai puţin pe experienţele pe care le‑aţi avut în copilăria timpurie.
    Numeroase studii au evidenţiat faptul că terapia cognitiv‑comportamentală este la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos în intervenţia depresiei, a anxietăţii, a obsesiilor şi a altor frici. Chiar mai mult, datorită faptului că terapia poate fi învăţată şi aplicată de către pacient, efectele pozitive se menţin şi după întreruperea tratamentului.
    Evaluarea pacienţilor: 
    Înaintea începerii terapiei cognitiv-comportamentale, vi se vor face analizele la fel ca și la doctor, terapeutul vă va ruga să completaţi mai multe scale de evaluare în vederea identificării severităţii simptomelor şi a problemelor. Aceste scale evaluează nivelurile de depresie, anxietate, furie, frici, acuze fizice, personalitatea şi stilul de relaţionare a pacientului cu ceilalţi. Scopul acestei evaluări este adunarea unor informaţii cât mai complexe despre dumneavoastră, pentru a identifica exact ce probleme are (şi ce nu) pacientul şi cât de grave sunt aceste probleme.
    Planuri de intervenţie:
    Terapeutul va concepe, împreună cu dumneavoastră, un plan de intervenţie,
    în care veţi stabili frecvenţa şedinţelor, importanţa tratamentului medicamentos, diagnosticul, scopurile pe care doriţi să le atingeţi în cadrul terapiei, dezvoltarea sau optimizarea unor abilităţi de care aţi putea avea nevoie; schimbări în stilul dumneavoastră de gândire, de comportament şi comunicare, precum şi alţi factori.
    Cum decurg şedinţele?
    Alte forme de intervenţie s-ar putea să nu fie foarte structurate, dar, în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, dumneavoastră veţi stabili împreună cu terapeutul agenda fiecărei şedinţe. Această agendă poate include o trecere în revistă a experienţelor dumneavoastră din cadrul şedinţei anterioare, tema de casă, discutarea a una sau două probleme cu care vă confruntaţi în momentul de faţă, discutarea realizărilor din cadrul şedinţei de faţă şi a temelor de casă pentru următoarea săptămână. Scopul acestui tip de intervenţie este să rezolvăm problemele şi nu doar să ne plângem de ele.
    Teme de casă/ self help:
    Când vă antrenaţi cu un antrenor personal de la o sală de gimnastică vă aşteptaţi de la acesta să vă îndrume cum să efectuaţi corect exerciţiile chiar şi în absenţa antrenorului. Acelaşi principiu este valabil şi în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale. Ceea ce învăţaţi în cadrul terapiei va trebui să exersaţi şi în afara şedinţelor, fără ajutorul terapeutului. Conform cercetărilor, pacienţii care îşi fac temele de casă se vor recupera mai repede şi starea lor îmbunătăţită se va menţine mai multă vreme. Printre aceste teme de casă se numără: monitorizarea stărilor emoţionale, a gândurilor şi a comportamentelor dumneavoastră; programarea activităţilor; dezvoltarea scopurilor pe care doriţi să le atingeţi în cadrul intervenţiei; atacarea gândurilor negative; acumularea informaţiilor; optimizarea stilului de comunicare cu ceilalţi şi alte teme de casă.

     


    marți, 2 august 2016

    Decalogul Raționalității




    Pentru o viaţă raţională şi fericită a se citi zilnic, dimineaţa sau seara înainte de culcare, timp de o lună, iar apoi, cu rol preventiv, o dată pe lună:

    1. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, nu înseamnă că eşti fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant, care probabil poate fi îmbunătăţit în viitor. Ca om eşti valoros prin simplul fapt că exişti. Aşadar, este bine să te accepţi necondiţionat, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi accepţi imediat şi necondiţionat şi eşecurile, fără să încerci măcar să le corectezi, atât cât este omeneşte posibil.
    2. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început. Indiferent cât de rău este răul care ţi s-a întâmplat, nu este cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla!
    3. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.
    4. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, nu înseamnă că tu sau ei sunteţi fără valoare ca oameni, ci doar că au avut un comportament inadecvat care, în principiu, poate fi schimbat în viitor. Ceilalţi sunt valoroşi ca oameni prin simplul fapt că există. Aşadar, este bine să-i accepţi necondiţionat ca oameni, dar asta nu înseamnă că trebuie să le accepţi imediat şi necondiţionat şi comportamentele inadecvate, fără să încerci, atât cât este omeneşte posibil, să-i faci să şi le corecteze
    5. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.
    6. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.
    7. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, nu înseamnă că viaţa este nedreaptă şi/sau că tu eşti fără valoare ca om. Viaţa este un amestec de bun şi rău, iar noi ar trebui să maximizăm (dacă se poate) şi/sau să vedem binele, reducând (dacă se poate) şi/sau învăţând din rău.
    8. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în activităţi specifice, chiar dacă este mai greu la început.
    9. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, poţi tolera/suporta acest lucru şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în activităţi specifice, chiar dacă este mai greu la început
    10. SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE – deşi şi acesta este condiţional, non-absolutist: doar dacă doreşti să fii sănătos şi fericit – ESTE CĂ NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE. Faptul că îţi doreşti un lucru foarte mult şi faci tot ceea ce este omeneşte posibil să-l obţii, nu înseamnă că acest lucru trebuie să se întâmple cu necesitate. Altfel spus, este bine să înţelegem şi să acceptăm faptul că nu scrie nicăieri că dorinţa noastră, fie ea intensă şi justificată prin efortul angajat în atingerea ei, trebuie să devină realitate doar pentru că noi dorim şi luptăm pentru asta. Numai cerinţele/dorinţele lui Dumnezeu pot dobândi obligatoriu realitate ontologică (devin realitate); dorinţele noastre devin uneori realitate, iar alteori, chiar justificate fiind, rămân simple dorinţe deoarece viaţa şi/sau ceilalţi ni le blochează (sau chiar nu dau doi bani pe ele). Aşadar, este bine să ne dorim lucruri, să luptăm pentru ele, dar, în acelaşi timp, să fim gata să acceptăm faptul că, în ciuda efortului nostru, s-ar putea să nu se întâmple ceea ce ne dorim. Ar fi bine să înţelegem şi să acceptăm acest lucru!

    DECALOGUL RAŢIONALITĂŢII
    Elaborat de psihologul Daniel David în 2012, în baza dezvoltărilor mai recente din terapia raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală; versiuni anterioare ale Decalogului Raţionalităţii au fost publicate de acelaşi autor, începând din anul 2000 (vezi şi aici).