Cabinet Individual de Psihologie Neamț Laura Cristina

Program
Luni-Vineri: 09:00-19:00

Date de contact
Tel. 0757 837 694
E-mail: neamt.laura@yahoo.com
Servicii: psihologie clinică, psihoterapie, psihologia muncii;

Psihologie clinică:

Psihologia clinică studiază și intervine asupra factorilor psihologici cu relevanță pentru stările de sănătate și de boală.

-psihodiagnostic și evaluare clinică:

*evaluare subiectiv-emoțională;

*evaluare cognitivă;

*evaluare comportamentală;

*evaluarea simplă a personalității și a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;

*evaluare psihologică asociată activităților cu cupluri sau familii (sau altor grupuri);

*evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;

*evaluarea dezvoltării psihologice.

-intervenție/asistență/consultanță psihologică:

*educație pentru sănătate, promovarea sănătății și a unui stil de viață sănătos;

*consiliere și terapie suportivă;

*optimizare și dezvoltare personală, autocunoaștere.

Psihoterapie

Psihoterapia constă în intervenția psihologică realizată în mod științific și în spirit umanist, în scopul promovării sănătății, optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale, în scopul modificării factorilor psihologici implicați în tulburările psihice, psiho-somatice și în tulburările somatice, precum și în situații de urgență și risc.

Componentele procesului psihoterapeutic sunt:

*psihodiagnostic și evaluare clinică;

*conceptualizare clinică;

*relație psihoterapeutică

*intervenții psihologice individuale și de grup;

*evaluarea procesului de psihoterapie și a rezultatelor acestuia.

Psihologia muncii și industrial organizațională:

evaluare psihologică și emitere de aviz psihologic

Legislaţia actuală impune ca angajarea, menţinerea în funcţie, reluarea sau schimbarea activităţii de bază a unui salariat, promovarea acestuia, indiferent de pregătire şi vârstă, să se facă, numai după ce, în prealabil, a efectuat un control medical şi o verificare a aptitudinilor psiho-profesionale (H.G. 355 din 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, H.G. 1169 din 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. 355 din 2007, precum şi Legea 319 din 2006, Legea privind securitatea şi sănătatea în muncă).

Serviciile de psihologia muncii completează investigaţiile medicale solicitate de medicul de medicina muncii pentru întocmirea fişei de aptitudini pentru fiecare dintre angajaţii companiei dumneavoastră.

Astfel, vă stău la dispoziţie cu următoarele tipuri de evaluări psihologice:

Evaluarea psihologică la angajare
face parte din procesul de selecţie, desfăşurat după recrutare, şi are rolul de a evidenţia dacă un candidat are într-adevăr abilităţile, aptitudinile şi atitudinea potrivită astfel încât să poată îndeplini cu succes cerinţele locului de muncă specificate în fişa postului.
Pentru parcurgerea ei nu trebuie să existe o reglementare legală expresă, deoarece orice angajator îşi doreşte angajaţi capabili să aducă plus valoare companiei sale.

Trebuie totuşi specificat faptul că pentru anumite meserii şi profesii, acest tip de evaluare este obligatoriu, menţionăm aici:

  • personal cu funcţie de decizie (funcţionar public cu atribuţii de interpretare şi aplicare a legilor în vigoare);
  • cadre didactice;
  • personal sanitar superior, mediu şi personal educativ;
  • muncă la înălţime;
  • muncă în condiţii de zgomot;
  • muncă în condiţii de izolare;
  • lucru în tura de noapte;
  • muncă în câmpuri electrice;
  • muncă în câmpuri electromagnetice;
  • manipulare de substanţe toxice şi stupefiante;
  • muncă în mediu subteran;

şi de asemeni:

  • cetăţenii străini care lucrează pe teritoriul României;
  • angajaţii care conduc autovehicule de serviciu sau personale în interesul firmei şi în timpul orelor de serviciu sau se deplasează cu acestea între locul de muncă şi domiciliu.
  • Evaluarea psihologică periodică este importantă pentru o organizaţie care-şi doreşte ca rezultatele sale să fie continuu optimizate.
  • Evaluările psiho-aptitudinale periodice se pot realiza la diferite intervale de timp: bianual, anual, la interval de doi sau trei ani în funcţie de cerinţele locului de muncă
  • Evaluarea psihologică la schimbarea funcţiei este şi ea o parte componentă a selecţiei profesionale ce urmează procesului de recrutare internă desfăşurat de către departamentul de resurse umane a unei companii.
  • Evaluarea psihologică pentru promovare profesională este o etapă importantă în procesul de creştere în carieră a unui angajat.
  • Evaluarea psihologică la reluarea activităţi se realizează după un concediu medical prelungit sau după unul de maternitate/paternitate.
  • marți, 29 septembrie 2015

    miercuri, 2 septembrie 2015

    Trebuie să îndrăznesc fie că izbutesc, fie că nu...



    Trebuie să îndrăznesc fie că izbutesc, fie că nu... 
                                                                               Euripide

    De ce mi-e rușine să merg la psiholog și de ce nu îndrăznesc să apelez la el?
             Ψ Uneori ne este rușine să apelăm la un psiholog din diferite motive, dar câteva dintre ele sunt comune tuturor. Ne este rușine să apelăm la un specialist întrucât, fie nu știm exact ce înseamnă un psiholog (consilierea psihologică, evaluarea psihologică, psihoterapia), fie ne este frică să nu fim judecați, după ce îi vom spune problemele noastre specialistului ori credem că informațiile intime pe care le împărtășim cu specialistul nu vor rămâne confidențiale... și pe bună dreptate!
             Trebuie să fim foarte atenți când apelăm la un psiholog. Psihologul trebuie să fie acreditat de către Colegiul Psihologilor din România, să își desfășoare activitatea într-un birou care respectă standardele de funcționare, și să fie un psiholog dedicat care respectă codul etic și de deontologie a profesiei de psiholog. Faptul că nu știm ce înseamnă cu adevărat un psiholog nu este de condamnat...Este important să înțelegem în primul rând, că psihologul NU este psihiatru, psihologul NU este medic, PSIHOLOGUL este absolvent al facultății de psihologie, are pregătire de lungă durată, cunoștințe de specialitate în psihologia umană și deține un atestat de liberă practică. În al doilea rând, trebuie să știm că acesta este acolo să te ajute, să te ghideze și să-ți fie alături fără a te judeca, critica.  Trebuie să știm că acesta are obligația de a păstra confidențialitatea atât prin specificul meseriei (conform legii) cât și prin contractul pe care îl semnează cu clientul.
                   Motivele pentru care apelăm la un psiholog
    De ce să merg la psiholog, psihoterapeut sau consilier psihologic?
             Nu trebuie să fiu ciudat așa cum spun mulți sau ,,nebun,, pentru a apela la un psiholog...
    -Poate îmi doresc să depășesc doar o frică, care mă urmărește toată viața (frica de sânge, de înălțime, de insecte, frica de a vorbi în public, frica de eșec, frică de a interacționa cu persoane autoritare);
    -Poate copilul meu este impulsiv, agresiv la școală ori poate are probleme de concentrare;
    -Am unele probleme de sănătate (dureri de cap, dureri în piept, tremur foarte des, senzație de leșin, palpitații, etc.)  pe care nu le înțeleg de unde provin și pentru care nu am primit niciun diagnostic definitiv;
     -Am trecut printr-un eveniment traumatic (accident, deces, pierdere, despărțire), și îmi este dificil să îl depățesc singur/ă;
    -Dacă simt că nu pot să am o interacțiune normală cu cei din jur;
    -Dacă anumite gânduri apar obsesiv în minte;
    -Dacă nu reușesc să rezolv singur probleme de cuplu (gelozie, furie, reproșuri, critică, certuri);
    -Dacă simt că toți din jur au ceva cu mine;
    -Dacă simt că nu am niciun rost în viață;
    -Dacă plâng foarte repede și mă simt trist/ă;
    -Dacă sunt dependent de tutun/alcool/jocuri de noroc și nu pot să renunț la ele chiar dacă știu că nu îmi fac bine;
    -Dacă doresc să știu mai multe despre tipul de personalitate și trăsăturile personalității mele.
             Când să apelez la psihologul clinician care își desfășoară activitatea într-un cabinet individual?
    ·Atunci când am nevoie de o evaluare psihologică specifică;
    ·Atunci când am nevoie de întocmirea unui raport psihologic timbrat pentru diferite autorități;
    ·Atunci când am nevoie de o evaluare psihologică din care să reiasă eventuale probleme ale funcțiilor mnezice (pierderi de memorie, distorsiuni ale funcțiilor mnezice, atenție, concentrare, memorie)- evaluare MMSE, GAF, etc.;
    ·Atunci când am nevoie de un aviz psihologic timbrat;
    Toate acestea sunt doar câteva din motivele pentru care pot să apelez la psiholog.
    Îndrăznește să apelezi la psiholog, și nu rămâne singur în lupta cu tine!!!

    miercuri, 5 august 2015

    Prin joc putem descoperi dacă copilul are o suferință și poate fi eliberat de o traumă!



    Prin joc putem descoperi dacă copilul are o suferință și poate fi eliberat de o traumă!
    De ce se joacă copiii? Cât este de important ca părintele să fie activ în jocurile copiilor?
    Timpul de calitate petrecut alături de copiii noștri înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia...
                Jocul este mijlocul prin care copiii iau lumea în stăpânire, explorând-o, găsind înțelesul tuturor experiențelor noi și refăcându-se după supărările inerente ale vieții. Însă pentru noi, adulții, jocul nu este întotdeauna ușor, fiindcă am uitat foarte multe lucruri. Ba mai mult chiar, copiii și adulți par deseori să locuiască în lumi radical diferite, chiar dacă trăiesc sub același acoperiș. Activitățile preferate ale celuilalt ne par plictisitoare sau ciudate: cum poate să-și petreacă toată după-amiaza îmbrăcându-și păpușile? Cum poate să stea toată seara vorbind și atât?                                                               
    ҉  
                Parentingul și joaca pot să pară contradictorii, dar uneori avem nevoie de un mic imbold ca să ne găsim unul pe altul și să ne simțim bine împreună. Parentingul prin joc poate fi folosit oriunde și oricând, nu doar în perioadele special alocate pentru joacă. Parentingul prin joc începe cu jocul, dar include multe altele- de la alinarea unui bebeluș care plânge până la cutreieratul unui mal, de la bătăile cu perne până la scoaterea roților ajutătoare de la bicicletă, de la negocierea regulilor până la confruntarea cu urmările în plan afectiv ale unei accidentări pe terenul de joacă, de la pregătirea pentru școală până la ascultarea temerilor și visurilor copilului înainte de culcare. Din păcate, aceste interacțiuni simple par uneori intangibile sau pline de complicații și de resentimente.
                Adevărul este că în viața noastră, a adulților, nu există prea mult loc pentru amuzament și jocuri. Zilele noastre sunt pline de stres, obligații și muncă. Ne simțim înțepeniți și obosiți și ne plictisim repede când încercăm să ne așezăm pe podea ca să ne jucăm cu copiii- mai ales dacă asta urmează după o zi stresantă de serviciu sau de treburi gospodărești. Poate că inițial suntem dispuși să facem ce vor ei, dar apoi ne enervăm dacă ei nu se joacă așa cum ne așteptăm sau dacă ne cer prea mult. Ne plângem de durata scurtă a atenției copiilor, dar noi cât putem să ne jucăm cu bile, Monopoly, cu păpuși Barbie sau jocuri imaginative înainte de a ne plictisi și de a fi distrași sau de a ne învinge senzația de că munca sau pregătirea cinei e mai importantă?
                Unii copii sunt conducători, alții sunt subordonați; unii preferă să se joace de-a parada modei, pe când alții sunt atrași de jocurile cu mingea. Dar instinctul de a se juca există la toți copiii, înmugurind imediat după naștere și înflorind pe deplin la doi-trei ani.
    Jocul e posibil oriunde și oricând, este un univers paralel al fanteziei și imaginației, în care copiii pătrund după voie. Pentru adulți, jocul reprezintă o activitate de timp liber, dar pentru copii, seamănă mai degrabă cu un serviciu. Spre deosebire de mulți dintre noi, adulții, ei își iubesc de regulă serviciul și rareori își doresc o zi liberă. Jocul constituie totodată principala modalitate a copiilor de a comunica, de a experienția și de a învăța.
                Ψ Când copilul nu vrea sau nu poate să se joace, înțelegem imediat că are o suferință afectivă însemnată, la fel ca adultul care nu poate să muncească sau refuză să vorbească. Deseori copiii grav abuzați sau neglijați trebuie să fie învățați să se joace, înainte de a putea beneficia de pe urma terapiei prin joc. Copiii care trăiesc fără a se juca sunt copii care nu-și trăiesc copilăria.
                Mulți experți descriu jocul ca pe un tărâm al magiei și imaginației, în care copilul poate fi întru totul el însuși. Jocul este distractiv dar totodată plin de sens și complex. Cu cât animalul este mai inteligent, cu atât se joacă mai mult. O parte din învățare se produce automat, în virtutea faptului de a fi viu, dar o mare parte se produce prin JOC. Jocul este important nu numai pentru că ocupă atât de mult din viața copiilor, ci și pentru că chiar și cele mai banale jocuri au nenumărate nivele de semnificație.

    marți, 31 martie 2015

    Despre tulburările psihologice ale copilului și ale adolescentului...




     Despre tulburările psihologice ale copilului și ale adolescentului....
    ΨAnxietatea de separare:

                Copiii cu anxietate de separare manifestă o frică excesivă atunci când sunt separați de persoanele de care sunt atașați emoțional. Ei se îngrijorează în legătură cu posibilitatea de a li se întâmpla ceva rău sau o tragedie celor dragi, ceea ce va duce la pierderea sau separarea de lungă durată față de aceștia. Spre exemplu, un băiat cu anxietate de separare credea că, dacă mama va merge la film cu tatăl lui, ea va fi ucisă fie în mașină, în drum spre cinematograf, fie în timpul vizionării filmului. Frica de separare, de cele mai multe ori este centrată asupra persoanei de atașament major. De obicei este vorba de mama dar există și cazuri când se manifestă față de tata, bunicii, precum și alți membri ai familiei. Copiii cu acest tip de tulburare resimt un distres major atunci când survine sau este anticipată separarea. Distresul se manifestă prin plâns,crize de nervi şi/sau rugăminți disperate adresate persoanelor de atașament ca acestea să rămână cu ei. Acești copii sunt lipicioși și le place să stea mereu în proximitatea persoanei de atașament. Sunt comune, de asemenea, acuzele somatice precum durerile de cap, grețurile și vărsăturile. 
    Pot apărea tulburări de somn și coșmaruri al căror conținut implică teme precum: separarea, moartea, pierderea. Copiii cu anxietate de separare fac tot ce le stă în putere pentru a evita separarea de figurile de atașament:tocmai de aceea evită să meargă la școală, să doarmă singuri, să se joace în casa altor prieteni. Această tulburare este frecventă în rândul copiilor mai mici și mai puțin comună la adolescenți.



    ΨAnxietatea generalizată la copii:

                Adolescenții și copiii cu anxietate generalizată se descriu ca fiind permanent îngrijorați. Se îngrijorează în mod excesiv în legătură cu mai multe domenii, cum ar fi performanța școlară, familia, prietenii, starea de sănătate, situații noi sau neobișnuite. Aceștea au o tendință persistentă de a face predicții negative și de a considera că se vor adeveri previziunile lor cele mai rele cu putință. Copiilor cu anxietate generalizată le este dificil să-și controleze preocupările și, de cele mai multe ori, caută să primească asigurări și confort din partea celorlalți. În timp, acest comportament de căutare a încurajărilor le întărește credințele negative. Cu toate că se consideră că anxietatea generalizată se manifestă numai prin îngrijorare, copiii care suferă de această tulburare vor prezenta și un comportament de evitare, cum ar fi refuzul de a încerca ceva nou și neobișnuit. Alte probleme asociate acestei tulburări includ: dificultatea de concentrare, iritabilitatea, neliniștea, oboseala, perturbarea somnului și simptome somatice precum tensiune musculară, durerile de cap și stomac.



    ΨFobia socială:

                Copiilor cu fobie socială le este foarte frică de situațiile sociale ce presupun evaluare performanței lor de către străini. Le este teamă că vor face ceva sau se vor comporta de așa manieră încât se vor pune într-o situație umilitoare sau jenantă. Pe scurt le este frică de faptul că ceilalți îi vor evalua negativ. Adolescenții cu fobie socială recunosc că frica lor este excesivă și nerealistă. Copii mai mici nu au percepția conştientă a caracterului extrem al fricii. În situațiile sociale sau de performanță, subiecții cu fobie socială resimt o anxietate foarte intensă și distres puternic. În astfel de situații, copiii mai mici vor plânge, vor fi imobilizați datorită fricii, se vor retrage sau se vor ascunde în spatele persoanelor față de care se simt atașați. Răspunsul anxios manifestat în situațiile sociale se asociază cu o serie de modificări la nivel fiziologic, cum ar fi grețuri şi roşață la nivelul feței, dureri de stomac, transpirații, tremurături, palpitații și amețeli. Sunt atât de anxioși cu privire la evaluarea negativă încât vor încerca, pe cât posibil, să evite situațiile sociale sau de performanță. De aceea, evită să vorbească în public, să cunoască persoane noi, să mânânce în public, să participe la activități sportive, petreceri, să vorbească în fața clasei, sau să se adreseze unei autorități. Când evitarea acestor situații nu este posibilă ele sunt ,,îndurate” cu o anxietate foarte intensă. Aceştia tind să aibă mai puțini prieteni, să fie mai puțin implicați în activități recreative sau extracuriculare și să aibă mai puțin dezvoltate abilitățile sociale.



    ΨFobia specifică:

                Copiii cu fobie specifică au o frică marcantă de obiecte sau situații specifice, cum ar fi teama de întuneric, animale, înălțime, sânge etc. Când sunt confruntați cu acesti tip de situații, devin anxioși și resimt un distres exagerat. Ca și în cazul altor tulburări de anxietate, cei care suferă de această tulburare vor evita stimulul sau situația temută, iar atunci când acest lucru nu este posibil, o vor ,,îndura” cu o anxietate foarte mare. Acest tip de frică și evitare ajunge să se suprapună cu rutina zilnică a copilului producând discomfort.



    ΨTulburarea obsesiv-compulsivă:

                Copiii cu tulburarea obsesiv-compulsivă au obsesii și compulsii persistente. Obsesiile sunt gânduri, imagini sau impulsuri care sunt intruzive și care cauzează distres. Compulsiile sunt comportamente repetitive, care sunt realizate ca răspuns la obsesii și al căror scop este acela de a preveni evenimentele negative. Cele mai frecvente obsesii întâlnite în rândul copiilor sunt îngrijorările cu privire la vătămarea propriei persoane sau a altora, gânduri repetate în legătură cu contaminarea, superstiții sau diferite temeri religioase. Compulsiile cele mai des întâlnite sunt spălatul mâinilor, verificatul, ritualurile repetitive, ordonatul, păstratul sau colecționatul. Compulsiile pot să implice și alte persoane, cum ar fi membrii familiei. Spre exemplu, un copil poate să solicite un răspuns verbal specific din partea unei persoane, în vederea îndeplinirii unui anumit ritual. Copiii cu tulburarea obsesiv compulsivă realizează compulsiile pentru a reduce anxietatea provocată de obsesii ori pentru a preveni un eveniment sau un rezultat temut. După ce este realizată compulsia adesea copilul resimte o reducere a nivelului de distres. Obsesiile și compulsiile devin foarte frustrante pentru individ și consumă foarte mult timp.



    ΨPanica: (Cu sau fără agorafobie)

                Copiii cu panică trăiesc episoade recurente și neașteptate de frică intensă numite atacuri de panică. Atacurile de panică implică o perioadă distinctă de frică sau de disconfort, acompaniată de mai multe simptome somatice cum ar fi: transpirația, tremurul, senzația de scurtare a respirației, amețeala și palpitațiile. Copiii, la fel ca adulții, devin înspăimântați de aceste modificări fiziologice. Ei interpretează greșit aceste simptome somatice, ca semn al unei boli grave sau al faptului că își pierd controlul. Pe măsură ce crește, copilul poate asocia aceste simptome cu gânduri referitoare la moarte sau cu teama de a nu înebuni. Când apare un atac de panică, copiii manifestă dorința de a scăpa din mediul în care se află în acel moment, cum ar fi sala de clasă. Le este frică să nu aibă și alte atacuri și încep să evite situațiile din care ieșirea poate să fie dificilă sau în care nu poate fi accesibil ajutorul în cazul apariției unui nou atac de panică. 

                Dacă evitarea este frecventă, atunci un diagnostic de panică cu agorafobie (frica de locurile aglomerate, mijloace de transport în comun, sălile de clasă, cinematografele și în general deplasările de acasă) este justificat. Panica apare, de obicei, în perioada adolescenței, fiind foarte rar întâlnită înainte de pubertate. Se pare că, de multe ori, acest tip de diagnostic este pus incorect în cazul copiilor, deoarece atacurile de panică pot să survină și în contextul altor tulburări.



    ΨFobia școlară:

                Fobia școlară sau refuzul școlar este o categorie diagnostică pe care DSM-IV nu o codifică separat. Această tulburare se referă la un set de comportamente care sunt asociate altor tulburări de anxietate, cum ar fi anxietatea de separare sau fobia socială. Copiii cu refuz școlar manifestă simptome de o intensitate variabilă, care merge de la respingerea școlii, până la refuzul total de a frecventa școala. Acești copii resimt un distres puternic atunci când trebuie să meargă la școală, la care se adaugă și simptome somatice cum ar fi, greața, durerile de cap și amețeala. Manifestările comportamentale includ plânsul, reacțiile agresive, pierderea cumpătului. Simptomele somatice asociate refuzului școlar sunt adesea interpretate de către părinți ca fiind semne ale unei probleme medicale, ceea ce îi determină să recurgă la vizite medicale repetate și la scutirea copilului de participare la cursuri. Refuzul școlar este strâns legat de mai mulți factori și tulburări: comportamente disfuncționale prezente în interiorul familiei (părinți cu tulburări emoționale), tulburarea de tip opoziționism provocator, anxietate de separare, teama de evaluare negativă (fobia socială), dinamica familială disfuncțională, probleme de management comportamental (agresivitate).



    ΨStresul posttraumatic și alte condiții similare:
                Copiii cu stres posttraumatic prezintă o serie de simptome caracteristice, care se dezvoltă în urma expunerii la un eveniment traumatic. Copiii au aceleași simptome ca și adulții, deși ele se pot manifesta ușor și diferit. Ei retrăiesc trauma în diverse moduri, cum ar fi: amintiri recurente ale evenimentului, vise referitoare la acel eveniment, resimțirea unui distres puternic. Aceste manifestãri apar în cazul expunerii la indici din mediu asociat cu trauma. Copiii cu tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) evită stimulii asociați cu trauma, iar atunci când sunt expuși unor astfel de stimuli ei manifestă un nivel ridicat de activare neurofiziologică.

    Copiii mai mici pot avea vise care implică monștri, salvarea altor persoane sau pericole care amenință siguranța personală sau a celorlalți. De asemenea, la copii pot să apară în timpul jocului teme sau aspecte asociate cu trauma. Spre exemplu, un copil poate să adopte în mod repetat un joc, în care sunt puse în scenă crime, în care sunt implicați oameni sau animale, accidente de mașini, sau să creeze situații periculoase pentru anumite jucării.

    duminică, 15 martie 2015

    Pastile psihologice...



    Pastile psihologice pentru o viață rațională și fericită...

    1.Urmează ,,decalogul raționalității” și evită ,,decalogul iraționalității”.
    2. Asimilează ,,nucleul sănătății” și renunță la ,,nucleul nebuniei”.
    3. Să dorești să faci tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum vrei tu, dar în același timp să ți minte că nu scrie nicăieri că lucrurile trebuie cu necesitate să se întâmple așa cum vrei tu.
    4. Nu uita că ar fi de dorit ca toți ceilalți să ne trateze corect, dar asta nu înseamnă că și trebuie cu necesitate să o facă.
    5. Nu uita că ar fi de dorit să reușești în tot ceea ce faci, dar asta nu înseamnă că trebuie cu necesitate să reușești.
    6. Nu uita că ar fi de dorit ca viața să fie ușoară și dreaptă, dar asta nu înseamnă că și trebuie cu necesitate să fie așa.
    7. Nu uita că dacă lucrurile se întâmplă așa cum ți-ai dorit, asta nu înseamnă că ești fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puțin performant, care probabil, poate fi îmbunătățit.
    8. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă așa cum ți-ai dorit, asta nu înseamnă că este o catastrofă (cel mai lucru care ți se putea întâmpla) ci este doar un lucru neplăcut (poate chiar extrem de neplăcut), fără ca asta să însemne totuși că este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla și că nu te mai poți bucura de viață.
    9. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă așa cum ți-ai dorit, poți tolera asta și poți merge mai departe bucurându-te de viață, deși este mai greu la început.
    10. Nu uita că este plăcut să ai aprobarea și dragostea celorlalți și fă tot ceea ce este omenește posibil să le obții, dar amintește-ți că și fără ele te poți acepta ca ființă umană care are dreptul să se bucure de viață.
    11. Nu uita că este de preferat să faci lucrurile perfect, dar este omenește să greșești.
    12. Nu uita că oamenii reacționează așa cum doresc ei, nu cum dorești tu, și amintește-ți că și ei, ca și tine nu sunt perfecți.