Despre tulburările psihologice ale copilului și ale adolescentului...

 Despre tulburările psihologice ale copilului și ale adolescentului....

ΨAnxietatea de separare:

            Copiii cu anxietate de separare manifestă o frică excesivă atunci când sunt separați de persoanele de care sunt atașați emoțional. Ei se îngrijorează în legătură cu posibilitatea de a li se întâmpla ceva rău sau o tragedie celor dragi, ceea ce va duce la pierderea sau separarea de lungă durată față de aceștia. Spre exemplu, un băiat cu anxietate de separare credea că, dacă mama va merge la film cu tatăl lui, ea va fi ucisă fie în mașină, în drum spre cinematograf, fie în timpul vizionării filmului. Frica de separare, de cele mai multe ori este centrată asupra persoanei de atașament major. De obicei este vorba de mama dar există și cazuri când se manifestă față de tata, bunicii, precum și alți membri ai familiei. Copiii cu acest tip de tulburare resimt un distres major atunci când survine sau este anticipată separarea. Distresul se manifestă prin plâns,crize de nervi şi/sau rugăminți disperate adresate persoanelor de atașament ca acestea să rămână cu ei. Acești copii sunt lipicioși și le place să stea mereu în proximitatea persoanei de atașament. Sunt comune, de asemenea, acuzele somatice precum durerile de cap, grețurile și vărsăturile. 
Pot apărea tulburări de somn și coșmaruri al căror conținut implică teme precum: separarea, moartea, pierderea. Copiii cu anxietate de separare fac tot ce le stă în putere pentru a evita separarea de figurile de atașament:tocmai de aceea evită să meargă la școală, să doarmă singuri, să se joace în casa altor prieteni. Această tulburare este frecventă în rândul copiilor mai mici și mai puțin comună la adolescenți.

ΨAnxietatea generalizată la copii:

            Adolescenții și copiii cu anxietate generalizată se descriu ca fiind permanent îngrijorați. Se îngrijorează în mod excesiv în legătură cu mai multe domenii, cum ar fi performanța școlară, familia, prietenii, starea de sănătate, situații noi sau neobișnuite. Aceștea au o tendință persistentă de a face predicții negative și de a considera că se vor adeveri previziunile lor cele mai rele cu putință. Copiilor cu anxietate generalizată le este dificil să-și controleze preocupările și, de cele mai multe ori, caută să primească asigurări și confort din partea celorlalți. În timp, acest comportament de căutare a încurajărilor le întărește credințele negative. Cu toate că se consideră că anxietatea generalizată se manifestă numai prin îngrijorare, copiii care suferă de această tulburare vor prezenta și un comportament de evitare, cum ar fi refuzul de a încerca ceva nou și neobișnuit. Alte probleme asociate acestei tulburări includ: dificultatea de concentrare, iritabilitatea, neliniștea, oboseala, perturbarea somnului și simptome somatice precum tensiune musculară, durerile de cap și stomac.

ΨFobia socială:

            Copiilor cu fobie socială le este foarte frică de situațiile sociale ce presupun evaluare performanței lor de către străini. Le este teamă că vor face ceva sau se vor comporta de așa manieră încât se vor pune într-o situație umilitoare sau jenantă. Pe scurt le este frică de faptul că ceilalți îi vor evalua negativ. Adolescenții cu fobie socială recunosc că frica lor este excesivă și nerealistă. Copii mai mici nu au percepția conştientă a caracterului extrem al fricii. În situațiile sociale sau de performanță, subiecții cu fobie socială resimt o anxietate foarte intensă și distres puternic. În astfel de situații, copiii mai mici vor plânge, vor fi imobilizați datorită fricii, se vor retrage sau se vor ascunde în spatele persoanelor față de care se simt atașați. Răspunsul anxios manifestat în situațiile sociale se asociază cu o serie de modificări la nivel fiziologic, cum ar fi grețuri şi roşață la nivelul feței, dureri de stomac, transpirații, tremurături, palpitații și amețeli. Sunt atât de anxioși cu privire la evaluarea negativă încât vor încerca, pe cât posibil, să evite situațiile sociale sau de performanță. De aceea, evită să vorbească în public, să cunoască persoane noi, să mânânce în public, să participe la activități sportive, petreceri, să vorbească în fața clasei, sau să se adreseze unei autorități. Când evitarea acestor situații nu este posibilă ele sunt ,,îndurate” cu o anxietate foarte intensă. Aceştia tind să aibă mai puțini prieteni, să fie mai puțin implicați în activități recreative sau extracuriculare și să aibă mai puțin dezvoltate abilitățile sociale.

ΨFobia specifică:

            Copiii cu fobie specifică au o frică marcantă de obiecte sau situații specifice, cum ar fi teama de întuneric, animale, înălțime, sânge etc. Când sunt confruntați cu acesti tip de situații, devin anxioși și resimt un distres exagerat. Ca și în cazul altor tulburări de anxietate, cei care suferă de această tulburare vor evita stimulul sau situația temută, iar atunci când acest lucru nu este posibil, o vor ,,îndura” cu o anxietate foarte mare. Acest tip de frică și evitare ajunge să se suprapună cu rutina zilnică a copilului producând discomfort.

ΨTulburarea obsesiv-compulsivă:

            Copiii cu tulburarea obsesiv-compulsivă au obsesii și compulsii persistente. Obsesiile sunt gânduri, imagini sau impulsuri care sunt intruzive și care cauzează distres. Compulsiile sunt comportamente repetitive, care sunt realizate ca răspuns la obsesii și al căror scop este acela de a preveni evenimentele negative. Cele mai frecvente obsesii întâlnite în rândul copiilor sunt îngrijorările cu privire la vătămarea propriei persoane sau a altora, gânduri repetate în legătură cu contaminarea, superstiții sau diferite temeri religioase. Compulsiile cele mai des întâlnite sunt spălatul mâinilor, verificatul, ritualurile repetitive, ordonatul, păstratul sau colecționatul. Compulsiile pot să implice și alte persoane, cum ar fi membrii familiei. Spre exemplu, un copil poate să solicite un răspuns verbal specific din partea unei persoane, în vederea îndeplinirii unui anumit ritual. Copiii cu tulburarea obsesiv compulsivă realizează compulsiile pentru a reduce anxietatea provocată de obsesii ori pentru a preveni un eveniment sau un rezultat temut. După ce este realizată compulsia adesea copilul resimte o reducere a nivelului de distres. Obsesiile și compulsiile devin foarte frustrante pentru individ și consumă foarte mult timp.

ΨPanica: (Cu sau fără agorafobie)

            Copiii cu panică trăiesc episoade recurente și neașteptate de frică intensă numite atacuri de panică. Atacurile de panică implică o perioadă distinctă de frică sau de disconfort, acompaniată de mai multe simptome somatice cum ar fi: transpirația, tremurul, senzația de scurtare a respirației, amețeala și palpitațiile. Copiii, la fel ca adulții, devin înspăimântați de aceste modificări fiziologice. Ei interpretează greșit aceste simptome somatice, ca semn al unei boli grave sau al faptului că își pierd controlul. Pe măsură ce crește, copilul poate asocia aceste simptome cu gânduri referitoare la moarte sau cu teama de a nu înebuni. Când apare un atac de panică, copiii manifestă dorința de a scăpa din mediul în care se află în acel moment, cum ar fi sala de clasă. Le este frică să nu aibă și alte atacuri și încep să evite situațiile din care ieșirea poate să fie dificilă sau în care nu poate fi accesibil ajutorul în cazul apariției unui nou atac de panică. 

            Dacă evitarea este frecventă, atunci un diagnostic de panică cu agorafobie (frica de locurile aglomerate, mijloace de transport în comun, sălile de clasă, cinematografele și în general deplasările de acasă) este justificat. Panica apare, de obicei, în perioada adolescenței, fiind foarte rar întâlnită înainte de pubertate. Se pare că, de multe ori, acest tip de diagnostic este pus incorect în cazul copiilor, deoarece atacurile de panică pot să survină și în contextul altor tulburări.

ΨFobia școlară:

            Fobia școlară sau refuzul școlar este o categorie diagnostică pe care DSM-IV nu o codifică separat. Această tulburare se referă la un set de comportamente care sunt asociate altor tulburări de anxietate, cum ar fi anxietatea de separare sau fobia socială. Copiii cu refuz școlar manifestă simptome de o intensitate variabilă, care merge de la respingerea școlii, până la refuzul total de a frecventa școala. Acești copii resimt un distres puternic atunci când trebuie să meargă la școală, la care se adaugă și simptome somatice cum ar fi, greața, durerile de cap și amețeala. Manifestările comportamentale includ plânsul, reacțiile agresive, pierderea cumpătului. Simptomele somatice asociate refuzului școlar sunt adesea interpretate de către părinți ca fiind semne ale unei probleme medicale, ceea ce îi determină să recurgă la vizite medicale repetate și la scutirea copilului de participare la cursuri. Refuzul școlar este strâns legat de mai mulți factori și tulburări: comportamente disfuncționale prezente în interiorul familiei (părinți cu tulburări emoționale), tulburarea de tip opoziționism provocator, anxietate de separare, teama de evaluare negativă (fobia socială), dinamica familială disfuncțională, probleme de management comportamental (agresivitate).

ΨStresul posttraumatic și alte condiții similare:

            Copiii cu stres posttraumatic prezintă o serie de simptome caracteristice, care se dezvoltă în urma expunerii la un eveniment traumatic. Copiii au aceleași simptome ca și adulții, deși ele se pot manifesta ușor și diferit. Ei retrăiesc trauma în diverse moduri, cum ar fi: amintiri recurente ale evenimentului, vise referitoare la acel eveniment, resimțirea unui distres puternic. Aceste manifestãri apar în cazul expunerii la indici din mediu asociat cu trauma. Copiii cu tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) evită stimulii asociați cu trauma, iar atunci când sunt expuși unor astfel de stimuli ei manifestă un nivel ridicat de activare neurofiziologică.

Copiii mai mici pot avea vise care implică monștri, salvarea altor persoane sau pericole care amenință siguranța personală sau a celorlalți. De asemenea, la copii pot să apară în timpul jocului teme sau aspecte asociate cu trauma. Spre exemplu, un copil poate să adopte în mod repetat un joc, în care sunt puse în scenă crime, în care sunt implicați oameni sau animale, accidente de mașini, sau să creeze situații periculoase pentru anumite jucării.

Pastile psihologice...

Pastile psihologice pentru o viață rațională și fericită...

1.Urmează ,,decalogul raționalității” și evită ,,decalogul iraționalității”.

2. Asimilează ,,nucleul sănătății” și renunță la ,,nucleul nebuniei”.

3. Să dorești să faci tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum vrei tu, dar în același timp să ți minte că nu scrie nicăieri că lucrurile trebuie cu necesitate să se întâmple așa cum vrei tu.

4. Nu uita că ar fi de dorit ca toți ceilalți să ne trateze corect, dar asta nu înseamnă că și trebuie cu necesitate să o facă.

5. Nu uita că ar fi de dorit să reușești în tot ceea ce faci, dar asta nu înseamnă că trebuie cu necesitate să reușești.

6. Nu uita că ar fi de dorit ca viața să fie ușoară și dreaptă, dar asta nu înseamnă că și trebuie cu necesitate să fie așa.

7. Nu uita că dacă lucrurile se întâmplă așa cum ți-ai dorit, asta nu înseamnă că ești fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puțin performant, care probabil, poate fi îmbunătățit.

8. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă așa cum ți-ai dorit, asta nu înseamnă că este o catastrofă (cel mai lucru care ți se putea întâmpla) ci este doar un lucru neplăcut (poate chiar extrem de neplăcut), fără ca asta să însemne totuși că este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla și că nu te mai poți bucura de viață.

9. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă așa cum ți-ai dorit, poți tolera asta și poți merge mai departe bucurându-te de viață, deși este mai greu la început.

10. Nu uita că este plăcut să ai aprobarea și dragostea celorlalți și fă tot ceea ce este omenește posibil să le obții, dar amintește-ți că și fără ele te poți acepta ca ființă umană care are dreptul să se bucure de viață.

11. Nu uita că este de preferat să faci lucrurile perfect, dar este omenește să greșești.

12. Nu uita că oamenii reacționează așa cum doresc ei, nu cum dorești tu, și amintește-ți că și ei, ca și tine nu sunt perfecți.

Despre depresie...

Ce este depresia?

            Depresia este reprezentată de o serie de simptome, cum ar fi pierderea energiei și a interesului în activitățile zilnice și în viață, tristețe, pierderea poftei de mâncare și pierderea în greutate, dificultăți în concentrare, autocritică, sentimente de disperare, dureri fizice, izolare de ceilalți, iritare, dificultăți în luarea deciziilor și ideație suicidară. Multe persoane depresive sunt simultan și anxioase. Aceste persoane se îngrijorează des, au senzații de vomă sau amețeli, uneori pot avea bufeuri, vedere încețoșată, tahicardie sau transpirații.

            Depresia clinică variază între moderat și sever. De exemplu, unele persoane au doar câteva simptome. Altele suferă de depresie severă, având un număr ridicat de simptome frecvente, de durată lungă și neplăcute.

            Depresia clinică diferă de procesul de doliu instalat după pierderea unei persoane dragi, separarea sau divorț. Tristețea, sentimentul de gol, niveluri scăzute de energie și pierderea interesului sunt reacții normale în condiții de doliu. De asemenea, furia și anxietatea pot fi o parte normală a procesului de doliu. Depresia clinică diferă de doliul normal, cu toate că și în unele cazuri de depresie poate fi prezent un eveniment de pierdere semnificativă. Pe lângă aceste aspecte depresia durează mai mult decât procesul de doliu și poate include auto-critica, disperarea și lipsa speranței.

            Ar fi absolut neobișnuit ca cineva să spună că nu a fost niciodată deprimat. Fluctuații în starea afectivă sunt fenomene normale, care ne ajută să realizăm că ceva lipsește din viața noastră și că ar trebui să schimbăm unele lucruri. Însă depresia clinică este o stare mult mai severă decât asemenea modificării în stările afective.

Cine devine depresiv?

            Depresia NU este un fenomen care li se întâmplă persoanelor ,,nebune” sau ,,ciudate”. Depresia este un fenomen foarte des întâlnit. Împreună cu anxietatea (tulburarea care apare mai frecvent decât depresia), reprezintă tulburările emoționale cele mai frecvente. În fiecare an, un număr impresionant de persoane vor suferi din cauza depresiei majore: 25% dintre femei și 12 % dintre bărbați se vor confrunta cu un episod depresiv major în cursul vieții. Șansele recăderii într-un al doilea episod depresiv sunt ridicate.

Care sunt cauzele depresiei?

            Nu există un singur factor cauzator al depresiei. Conform abordării noastre, depresia este determinată de mai mulți factori. Acești factori pot fi biochimici, interpersonali, comportamentali, și cognitivi. La unele persoane, depresia este cauzată de factori din una dintre aceste arii de funcționare, însă poate fi cauzată și de combinarea factorilor din toate aceste domenii. Factorii biochimici pot include predispoziția genetică a familiei dumneavoastră sau, de exemplu, biochimia actuală a creierului dumneavoastră. Conflictele și pierderile din relațiile interpersonale pot fi deasemenea factori cauzatori ai depresiei, la fel și factorii comportamentali. (Robert L. Leahy și Stephen J.Holland, 2000)